Muzeul Naţional de Artă al României

Trasee

O simplă vizită la muzeu se poate transforma într-o experienţă inedită atunci când ai... „accesoriile” potrivite: un traseu ca o hartă, te ghidează prin galerii, îţi oferă informaţii şi îţi propune activităţi interesante. Alege varianta care ţi se potriveşte şi descarcă gratuit traseul!

Artiști faimoși și opere de artă importante găsim în toate galeriile muzeului. Vă invităm la o plimbare în Curtea de Onoare pentru a descoperi statuile care ne întâmpină înainte de a păși în muzeu. Oare câte opere descoperiți și cine sunt autorii lor?

Unele statui par să stea cuminți la locurile lor de ceva timp, dar e posibil să întâlniți și personaje care par să plece le plimbare. Alegorii, personaje mitologice, dar și oameni importanți vă așteaptă să le aflați poveștile. Pentru a avea o imagine de ansamblu mai amplă, vă invităm ca la final să vizitați și Galeria de Artă Românească Modernă.

Descărcați traseul aici și veniți la muzeu pentru a petrece o zi plăcută în familie!

Când intrăm în Galeria de Artă Europeană suntem tentați să căutăm direct numele celebre ca Rembrandt, Rubens, Monet sau Rodin. De această dată vă invităm însă să fiți cu ochii în patru după lucrări semnate de femei. Acest traseu reprezintă un bun punct de pornire pentru această aventură prin sălile muzeului.

Barbara Longhi, una dintre artistele Renașterii italiene deschide acest traseu. Urmează apoi Rachel Ruysch, o artistă celebră la vremea ei pentru naturile statice cu flori. Vom simți că pășim pe coridoarele Palatului Versailles și vom spune Bonjour, Madame! în fața doamnelor înfățișate de Elisabeth Vigee Lebrun, iar la final vom descoperi sculpturile lui Camille Claudel, care par să plece de pe soclurile lor.

Descărcați traseul aici și petreceți o zi de neuitat la muzeu. Îl puteți tipări înainte de vizita la muzeu sau puteți solicita un exemplar la casieria Galeriei de Artă Europeană.

Ați avut o artistă preferată? Faceți o poză lângă operă și arătați-ne și nouă, postând-o pe social media cu unul dintre hashtagurile #traseeARTfel #traseeMNAR

 

De-a lungul timpului artiștii au desenat, pictat și sculptat câte-n lună și în stele.

În funcție de subiectul reprezentat, lucrările lor au fost împărțite în câteva categorii care ne ajută și astăzi să identificăm, descriem, clasificăm sau să ne referim la o lucrare.

Vă așteptăm în Galeria de Artă Românească Modernă, „pe terasă la Sinaia”, ca să descoperiți alături de Aman ce este o scenă de gen. După ce ați epuizat toate subiectele de discuție cu personajele sale, aruncați o privire și înspre natura moartă realizată de același artist în tăcere. Obiectele, însă, nu sunt tăcute – ne vorbesc indirect despre identitatea posesorului.

Pentru a vedea cum diverși oameni au pozat cuminți ca să fie imortalizați de către artiști, pășiți în Sala 2 unde veți descoperi tipurile de portret: cap, bust, portret cu mâini și figură întreagă. Tot aici, în galopul cailor din timpul Războiului de Independență puteți observa pictura istorică, gen ținut la mare cinste secolele trecute.

În sălile 9 și 10, Balcicul, orășelul iubit de regina Maria, este prilej pentru a învăța două tipuri de peisaj – cel marin și cel citadin.

Descarcați aici traseul și veniți cu cei mici pentru a descoperi împreună genurile artei!

Vă propunem o vizită diferită în Galeria de Artă Românească Modernă, o vizită prin atelierele artiștilor.

Începem călătoria la Paris, unde Theodor Aman își pictează primele ateliere, dar nu ignoră subiectul nici când se întorace la București. Oare pe cine pictează artistul cu mare plăcere în atelierul său bucureștean? Nicolae Grigorescu ne introduce într-o atmosferă diferită, cea a atelierului de la Academia de Arte Frumoase de la Paris. Observați poziția clasică în care pozează modelul viitorilor pictori.

Gheorghe Petrașcu ne deschide ușa casei sale de la Târgoviște, casă pe care o folosea și pe post de atelier. Numărul mare de tablouri de pe pereții lui Petrașcu cu siguranță ne impresionează și astăzi. La finalul călătoriei ne întoarcem tot la Paris. De această dată pentru a admira atelierul lui Constantin Brâncuși, unde lucrările artistului sunt așezate ca un veritabil muzeu.

Descărcați traseul aici și petreceți o zi de neuitat la muzeu și în atelierele artiștilor!

Veniți în Galeria de Artă Românească Modernă ca să descoperiți alături de personajele din lucrări că și hainele vorbesc despre om!

Veți vedea cum s-au modernizat românii lăsându-și deoparte ișlicele și giubelele pentru frac și baston și cum doamnele au fost în pas cu moda, purtând bucle răsucite chiar dacă nu aveau părul creț, mai apoi rochii cu turnură, bluze cu mâneci bufante spre 1900 și rochii inspirate de Art Déco în perioada interbelică.

Smaranda Catargi, boierul cu ișlic, oameni din înalta societate bucureșteană, femeia de pe malul mării și doamna S. abia așteaptă întâlnirea cu voi!
Ei și-au ales deja hainele cu grijă. Voi cum vă veți îmbrăca?

Descărcați traseul aici și porniți pe traseul modei în arta românească modernă.

În această săptămână îi invităm pe cei mici la o plimbare printre obiecte vechi de sute de ani. Galeria de Artă Veche Românească poate părea ușor inimidantă, dar și interesantă prin diversitatea de obiecte expuse. Chiar dacă majoritatea lucrărilor sunt religioase, ne-am gândit să vă invităm la o plimbare mai neobișnuită pentru a cunoaște oamenii care au stat în spatele pieselor expuse.

Fie că este vorba despre Ștefan cel Mare, voievodul cu cea mai lungă domnie din perioada medievală sau Doamna Roxanda, fiica lui Neagoe Basarab, ctitorii au jucat mereu un rol important în realizarea marilor monumente. Oare cum arată portretele lor? Suntem convinși că privind frescele din galerie vă întrebați cine au fost meșterii care le-au realizat. Pârvu Mutu, unul dintre cei mai vestiți zugravi de biserici își va spune povestea, iar la final vă invităm să cunoașteți un mare boier. Credeți că se află singur în galerie sau este însoțit?

Descărcați traseul aici și petreceți o zi de neuitat la muzeu în compania artei vechi românești. Îl puteți tipări înainte de vizita la muzeu sau puteți solicita un exemplar la casieria Galeriei Naționale. Nu uita, sâmbătă este mare sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului și muzeul nu este deschis, însă vă așteptăm duminică.

Ați avut un personaj preferat? Faceți o poză în aceeași poziție ca și el și arătați-ne și nouă, postând-o pe social media cu unul dintre hashtagurile #traseeARTfel #traseeMNAR #oamenidintrecut

Cei mici sunt invitați să se transforme în adevărați detectivi și să găsească lucrările indicate în acest traseu, folosindu-se de indicațiile date.

Parcurgând traseul Treasure Hunt (Căutarea de comori), copiii vor avea de căutat diverse elemente și de identificat anumite lucrări pe baza indiciilor și a descrierilor primite. Astfel își vor dezvolta simțul de observație, perspicacitatea și acuitatea vizuală și vor afla multe lucruri interesante despre cele patru teme mari propuse: accesorii de cap, lumea satului, personaje de poveste și Bretania, regiune a Franței.

Patru săli ale Galeriei de Artă Românească Modernă devin astfel tărâm de învățare prin joacă. Lucrul în echipă, împreună cu părinții, va face totul și mai distractiv, pentru o zi de neuitat petrecută la muzeu.

În sala 1 ne dăm jos pălăria în fața lui Theodor Aman, artist care a imortalizat momentele de relaxare și ținutele oamenilor de acum 150 de ani. Stăm apoi în cumpănă ca să vedem cine a surprins mai bine lumea satului în sala 2: Grigorescu, sau Andreescu ? Legende istorice și personaje de poveste aleargă în galop în sala 6, iar în sala 10 ne aranjăm bretonul ca să observăm mai bine cum munceau și petreceau femeile bretone.

Descarcați de aici traseul care va purta întreaga familie într-o vânătoare de comori artistice la MNAR! Îl puteți tipări înainte de vizita la muzeu sau solicita un exemplar de la casieria Galeriei Naționale.

Ați găsit lucrările din traseu? Faceți-vă o poză în dreptul lor și arătați-ne și nouă, postând-o pe social media cu unul dintre hashtagurile #traseeARTfel #traseeMNAR #TreasureHuntMNAR.

Vă invităm să redescoperiți colecțiile MNAR dintr-o  perspectivă ARTfel, alături de cei mici, prin acest traseu tematic ce vă va purta prin întreaga Galerie de Artă Europeană, punând reflectorul pe patru lucrări cu temă mitologică.

Pe parcursul celor patru opriri, cei mici (dar și părinții lor) vor afla lucruri interesante despre zeii și eroii din lucrările propuse și se vor putea distra realizând activitățile special gândite pentru ei: colorat, desenat, joc de roluri, vânătoare de indicii și alte surprize care îi vor bucura.

Descărcați traseul pe telefon sau tipăriți-l înainte de vizita la muzeu și veniți la MNAR să petreceți timp de calitate în familie.

Dacă ați încercat traseul și v-a plăcut, spuneți-ne și nouă! Faceți o poză în timpul vizitei și trimiteți-ne-o ca mesaj privat sau postați-o pe conturile dumneavoastră de Facebook/ Instagram, cu unul dintre hashtagurile #traseeMNAR sau #traseeARTfel.

Descarcă „Zei și eroi” - traseu pentru familii în Galeria de Artă Europeană

 

Traseul pentru liceeni în Galeria de Artă Europeană oferă informaţii despre operele expuse, despre şcoli şi artişti, dar şi subiecte de discuţie sau teme de gândire din orizontul artistic.

Descarcă Traseul pentru liceeni în Galeria de Artă Europeană (PDF)

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) şi MNAR propun un traseu inedit prin Muzeul K. H. Zambaccian (str. Muzeul Zambaccian, nr. 21A), realizat cu ajutorul unei broșuri care conține o serie de întrebări, indicii şi provocări legate de exponatele din muzeu. De la aspecte legate de tehnica picturală, la detalii despre viziunile artistice sau despre viața pictorilor prezenți în Muzeul K.H. Zambaccian, vizitatorul va descoperi într-un mod interactiv informații esențiale pentru aprofundarea experienței muzeale.

Broşura interactivă este un experiment ARCEN, pentru că este documentată și concepută împreună cu un grup de 25 de elevi selectați dintr-o serie de licee din București care au urmat cursul „Muzee de povestit mai departe. Importanța spațiului public cultural”, din cadrul proiectului educațional ARCEN „Noi suntem orașul. Voluntariat avizat”.

Descarcă broșura "Zoom pe Zambaccian" (PDF)

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.