Muzeul Naţional de Artă al României

Programe și vizite ghidate pentru publicul adult

Experiența profesională și pasiunea pentru artă a specialiștilor din MNAR garantează calitatea programelor pentru publicul adult. Concepute atât pentru cunoscători, cât și pentru persoanele care își doresc o inițiere în artele plastice, vizitele ghidate la muzeu oferă cadrul ideal pentru experiențe estetice autentice și un plus de profunzime în interpretarea istoriei și a artelor.

Programul prezintă publicului lucrări care nu fac parte din expunerea permanentă. Odată la trei luni, o operă mai puțin cunoscută este inserată pe o durată determinată (două-trei luni) în parcursul Galeriei de Artă  Europeană. Expunerea este însoțită de o prezentare a curatorului proiectului, istoricul de artă Mălina Conțu. Conferințele sale (re)contextualizează lucrarea, istoricul și semnificațiile sale, propunând lecturi și puncte de vedere inedite. Până în prezent au fost  prezentate: Anonim (după Paolo Veronese) - Judith ținând capul lui Holofern; Gustav Klimt – Orfeu și Euridice; Anonim italian - Ruine. Allan Ramsay - Portretul lui John Grey

Opera în prim plan în intervalul 1 martie – 4 iunie:  Camille Claudel  – Sculptorul Rodin, pictând.

Primele conferințe din seria „Artistul și imaginea sinelui”, Camille Claudel - Sculptorul Rodin, pictând, susținute de dr. Mălina Conțu, muzeograf în cadrul Secției de Artă Europeană, vor avea loc sâmbătă, 25 martie, ora 18 și miercuri, 3 mai, ora 16.00.

Informații utile

Numărul maxim de locuri: 25

Durată: aprox. 1h

Participare: înscriere pe site sau prin e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

Tarif: preţul biletului de acces în Galeria de Artă Europeană (15 lei)

Spațiile istorice din corpul central al Palatului Regal includ Sufrageria Regală, Scara Voievozilor și Sala Tronului, dar și expoziția „Fragmente de memorie - Portrete Regale. Palatul Regal”, care reconstituie momente din istoria familiei regale şi a Palatului, prin intermediul unor fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier și portrete regale.

Participarea la aceste vizite ghidate nu necesită programare prealabilă. Vizitatorii sunt rugaţi să se prezinte cu 15 minute în avans la casa de bilete de la parterul Galeriei Naţionale pentru achiziţionarea biletelor de acces.. Prezentarea este în limba română.

Informații utile

Desfășurare: lunar, în week-end, după un program anunțat. Orele de începere - 11.30, 14.00 şi 16.30

Participare: fără înscriere prealabilă (biletele se cumpără cu 15 min înainte de la parterul Galeriei Naţionale)

Durata: aprox. 1h

Tarif: 20 lei întreg/10 lei pentru pensionari/5 lei pentru elevi şi studenţi/acces gratuit pentru preșcolari

 

Grupurile organizate pot programa vizite speciale, în alte zile decât cele menţionate, la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. În acest caz, pe lângă biletul de intrare se plăteşte şi taxa de ghidaj: 150 lei/oră pentru limba română sau 250 lei/oră pentru limbile engleză și franceză.

 

Grupurile organizate formate din maximum 25 de persoane pot solicita vizite ghidate în limbile română, engleză sau franceză, în galeriile permanente și în expozițiile temporare ale Muzeului Național de Artă al României, în spațiile istorice ale fostului Palatului Regal sau la muzeele-satelit.

Pentru prezentări se plătește o taxă suplimentară biletului de acces.
Taxe ghidaj:

  • pentru grupuri vorbitoare de limba română: 150 lei/oră;
  • pentru grupuri vorbitoare de limba engleză sau franceză: 250 lei/oră;

Programarea este obligatorie şi se face cu cel puţin zece zile în avans. Informații suplimentare la tel. 021.314.81.19 sau la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Serie de conferințe susținute de Cosmin Ungureanu

Cosmin Ungureanu, istoric de artă specializat în pictura europeană a secolelor XV-XVIII, propune publicului o serie de conferințe ce relaționează câte două-trei tablouri din Galeria de Artă Europeană în câmpul unei teme comune. Incursiunile, însoțite de un amplu material vizual, au drept miză contextualizarea operelor de artă alese și, implicit, explorarea teritoriulului mai vast al istoriei artei europene.  

Conferințele vor avea loc în prima miercuri din lună, o dată la două luni, în sălile Galeriei de Artă Europeană, începând cu orele 16:00.  

Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile. Persoanele interesate se pot înscrie la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Program:
4 octombrie 2017 / sala de pictură spaniolă
Metapictura. Codificări ale artei în secolele XVI-XVIII  

6 decembrie 2017 / sala de pictură spaniolă
Viziunile lui El Greco

7 februarie 2018 / sala de pictură flamandă și olandeză
Bucătărie flamandă în trei tablouri

4 aprilie 2018 / sala de pictură venețiană
„Suzana și bătrânii” în context: Veneția și Utrecht, secolul al XVII-lea

6 iunie 2018 / sala de pictură flamandă și olandeză
Asamblaje: trei buchete florale din secolele  XVII-XVIII

Informații suplimentare:
Telefon: 021 314 81 19
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
www.mnar.arts.ro