Muzeul Naţional de Artă al României

TUR VIRTUAL

Galeria de Artă Europeană cuprinde cea mai importantă colecție de acest fel din România. La baza sa a stat colecţia regelui Carol I. Acesteia i s-au adăugat lucrări din colecţiile Ioan şi dr. Nicolae Kalinderu, Toma Stelian, Anastasie Simu, Al. Saint-Georges, ca și din vechea Pinacotecă a Municipiului Bucureşti. După 1950 lor li s-au alăturat alte donații și achiziţii.

Picturile și sculpturile expuse reflectă cronologic dezvoltarea principalelor școli europene. Arta italiană este reprezentată prin picturi de Domenico Veneziano, Jacopo Bassano, Bronzino, Tintoretto și Luca Giordano. Secolul de Aur al artei olandeze este reflectat prin lucrări de Rembrandt și Jan Davidsz. de Heem, în timp ce arta flamandă este reprezentată de artişti precum Rubens, Pieter van Mol, Pieter Brueghel cel Tânăr și Jan Brueghel cel Bătrân. Ilustrative pentru diferite perioade din creația lui El Greco, cele trei tablouri ale marelui pictor domină sala dedicată artei spaniole. Şcoala germană include lucrări de Lucas Cranach cel Bătrân și Hans von Aachen, iar cea franceză include pânze ale unor artişti de renume precum Claude Monet, Paul Signac, Alfred Sisley, precum şi sculpturi de Auguste Rodin, Camille Claudel şi Antoine Bourdelle.