Expoziția „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României” la MNAR
Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Asociația Casa Majestății Sale și Agenția Națională de Presă AGERPRES, organizează expoziția „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României”, dedicată aniversării a 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României (1866).
Vernisajul are loc joi, 2 aprilie 2026, de la ora 12:00, în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române și a Alteței Sale Regale Principele Radu al României.
Expoziția reunește o selecție valoroasă de fotografii de arhivă, alături de lucrări de sculptură, acuarelă și artă decorativă. Printre piesele de referință se numără o cupă realizată în anul 1900 de Émile Gallé, decorată cu semnătura Reginei Elisabeta, precum și o pafta ornamentată cu pietre prețioase, purtată de Principesa Ileana la ceremonia Încoronării de la Alba Iulia din 1922.
Publicul va avea ocazia să redescopere, în același spațiu expozițional, reprezentări ale tuturor regilor și reginelor României. Sunt expuse, între altele, bustul în bronz al Principelui Carol I realizat de artistul german Carl Cauer, bustul Reginei Elisabeta de Wladimir Hegel, bustul în marmură al Regelui Mihai I realizat de Oscar Han, precum și acuarele semnate de Carol Popp de Szathmári și de Costin Petrescu, ilustrându-i pe regii Ferdinand și Maria.
Selecția de fotografii documentează momente semnificative din cele două domnii ale Regelui Mihai I, continuând cu imagini din perioada revenirii sale în țară, în anul 1997, și din activitatea contemporană a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei.
Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 mai 2026, în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Național de Artă al României. Accesul publicului se face prin Strada Valter Mărăcineanu.
.
Expoziția În puterea nopții. Opere cu subiecte nocturne din colecția de gravură occidentală a Cabinetului de Desene și Gravuri (sec. XVI-XVIII)

Muzeul Național de Artă al României vă invită la vernisajul expoziției În puterea nopții. Opere cu subiecte nocturne din colecția de gravură occidentală a Cabinetului de Desene și Gravuri (sec. XVI-XVIII), care va avea loc joi, 23 octombrie 2025, de la ora 18:00, la sediul central din Calea Victoriei 49-53. Expoziția este un proiect al Secției de Arte Grafice, conceput de Patricia Bădulescu, muzeograf.
Este prezentată o selecție de lucrări de gravură occidentală din secolele XVI-XVIII din colecția Muzeului Național de Artă al României, care ilustrează scene nocturne în diferite tehnici. Tematica expoziției valorifică un subiect mai puțin cercetat în istoria artei, dar și în manifestările expoziționale și în publicațiile de specialitate.
Constantin Brâncuși: Originile Infinitului - Museo dei Fori Imperiali - Mercati di Traiano, Roma, Italia
Organizator: Muzeul Național de Artă al României
Museo dei Fori Imperiali - Mercati di Traiano, Roma, Italia | 20 februarie – 19 iulie 2026 | Vernisaj 19 februarie
Curator Erwin Kessler
Anul cultural Romania-Italia
În parteneriat cu Ambasadei României în Republica Italiană, Malta și San Marino, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Târgu-Jiu
Cu sprijinul Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale
Expoziția „Constantin Brâncuși: Originile Infinitului”, concepută și organizată de MNAR, va fi deschisă publicului în perioada 20 februarie – 19 iulie 2026, la Museo dei Fori Imperiali – Mercati di Traiano din Roma.
Expoziția este curatoriată de Erwin Kessler și este realizată în cadrul Anului Cultural România–Italia. Proiectul este organizat în parteneriat cu Ambasada României în Republica Italiană, Malta și San Marino, Muzeul de Artă Craiova și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, cu sprijinul Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Apărării Naționale.
Galeria de Artă Orientală
Galeria de Artă Orientală reunește piese de mare valoare artistică și culturală, provenind din Egipt, Grecia, Bulgaria, Turcia, Siria, Daghestan, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, India, China și Japonia, selectate din cel mai important și mai valoros patrimoniu de artă orientală și extrem orientală din țară. Acesta a fost constituit pe parcursul a peste șaptezeci de ani, prin transferuri, donații și achiziții ale Muzeului Național de Artă al României.
Locuri ale artei și istoriei noastre
Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor pot fi vizitate în programul obișnuit al MNAR.
Biletele de intrare se achiziționează de la casa de bilete din Galeria de Artă Europeană și online de pe www.booktes.com .
Preț bilet: 24 lei / 12 lei / 6 lei.
Fotografiatul este permis cu telefonul mobil.
Muzeul Colecțiilor de Artă
Unic în peisajul muzeal românesc, Muzeul Colecțiilor de Artă reunește într-un singur aşezământ (fostul Palat Romanit) donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea patrimoniului artistic. Amenajarea urmărește redarea configuraţiei originare a fiecărei colecţii, ilustrând fenomenul colecționismului în România.
Facebook Page
Vrei să fii la curent cu evenimentele organizate de muzeu?
Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.
