Muzeul Naţional de Artă al României

Comunicate de presă

Comunicatele de presă ale MNAR pe anul în curs

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă manifestare din seria Opere în prim plan: conferința Retorica unui gest, susținută de Mălina Conțu, muzeograf în cadrul Biroului de Artă Europeană și Artă Decorativă, care va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, ora 19.00 și miercuri, 5 octombrie, ora 16.00, în Galeria de Artă Europeană.

Vă invităm vineri, 26 august și sâmbătă, 27 august 2016, să luați parte la programul "Nocturnă muzeală", când Muzeul Național de Artă al României și muzeele-satelit vor fi deschise până la orele 22.00. Vineri, 26 august, veți putea vizita între orele 11.00 - 22.00: Galeria Națională și expoziția temporară Oglinzile Orientului, iar între orele 19.00 - 22.00: Scara Voievozilor și Sala Tronului din corpul central al Palatului Regal. Sâmbătă, 27 august, veți avea ocazia să vizitați între orele 11.00 - 22.00: Galeria de Artă Europeană și muzeele - satelit ale MNAR: Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111), Muzeul K.H. Zambaccian (Strada Muzeul Zambaccian 21 A), Muzeul Theodor Pallady (str. Spătarului 22), iar între orele 19.00 - 22.00: Scara Voievozilor și Sala Tronului din corpul central al Palatului Regal. Ultima intrare în spațiile expoziționale se va face la ora 21.30.

 

Pe 23 iunie, Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru Viitor”și Muzeul Național de Artă al României vă invită să petreceți noaptea magică a Sânzienelor în curtea de onoare a MNAR (Calea Victoriei nr. 49-53). Vor fi alături de noi Victor Rebengiuc, Irina Sârbu & Ethnotic Project, Liliana Iorgulescu, Mihaela Vosganian, Corul „Sound” condus de Voicu Popescu şi mulţi alţii. În fiecare an, la vremea solstiţiului de vară, sărbătorim din vechime venirea Sânzienelor, creaturi fantastice, ursitoare protectoare ale naturii, aducătoare de rod, leac şi dragoste. Anul acesta sărbătoarea va sta sub semnul lui Brâncuși.

Cu siguranță artistul a cunoscut în satul său gorjean magicul ritual al Sânzienelor, care și-a pus amprenta asupra creațiilor sale de mai târziu.

În săptămâna 20-25 iunie 2016, vor avea loc în București, cu ocazia centenarului Dada, evenimente științifice și culturalecare aduc alături oameni de teatru, de film, critici de artă și cercetători din România, Elveția, Marea Britanie, Germania, Italia, Belgia, Ungaria, China și altele. Săptămâna DADA VIZUAL este organizată de Centrul de Excelență în Studiul Imaginii CESI, Universitatea din București, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Muzeul Național de Artă al României, Teatrul UNTEATRU București și Arhiva Națională de Filme − Cinemateca Română.

Expoziția Ciao Bucarest. Influenţe urbane italiene în Bucureşti găzduită de Sălile Kretzulescu, în perioada 2 iunie - 15 august 2016, este concepută şi realizată de Ambasada Italiei la Bucureşti pentru a consolida excelentele relaţii dintre cele două ţări. Acest proiect cultural este menit să valorifice şi să facă mai bine cunoscut spiritul creativ italian, reflectat în arhitectura şi peisajele Bucureştiului, din secolul al XVIII-lea până astăzi.

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o nouă manifestaare din seria Opere în prim plan:  conferinţa Scenografia ruinei, susținută de Mălina Conțu, muzeograf în cadrul Biroului de Artă Europeană și Artă Decorativă, care va avea loc miercuri, 1 iunie, ora 16.00, în Galeria de Artă Europeană.

Muzeul Colecțiilor de Artă vă invită la Seara Muzeală Șerbana Drăgoescu, care va avea loc marți, 31 mai, ora 18.00 la sediul muzeului - Calea Victoriei, nr. 111.

Artista Șerbana Drăgoescu (1 iulie 1943 – 11 iunie 2013), a cărei donație este adăpostită la Muzeul Colecțiilor de Artă, va fi evocată de Marin Gherasim, președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici, Sanda Vișan, realizator TV, și criticii de artă Ruxandra Garofeanu, Doina Păuleanu, Mihaela Varga, Alexandru Titu. Ziua de 31 mai marchează și trei ani de la dispariția artistei.

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să participaţi sâmbătă, 28 mai 2016, ora 17.30, la Un ceas pentru…artă, o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru deschisă în Sălile Kretzulescu. Prezentarea durează o oră şi este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în istoria artei.    

Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie (4 lei), fără taxa de ghidaj obişnuită. Participarea se face pe bază de programare prin e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 021.314.81.19, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.00. 

Muzeul Național de Artă al României vă invită miercuri, 25 mai, ora 17.30, să participați la conferința "Orfeu versus muzicianul modern", susținută în Galeria de Artă Europeană de Raluca Stratulat, violonistă și profesoară la Colegiul Național de Muzică George Enescu

Accesul se face pe baza unei rezervări prealabile prin e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 021 314 81 19. Taxă de participare: 10 lei. 

În vederea asigurării participării publicului la ceremoniile ocazionate de funeraliile Majestății Sale Regina Ana a României, în perioada 2-13 august 2016 accesul în Curtea de Onoare a Muzeului Național de Artă al României (fostul Palat Regal) se face între orele 8:00-22:00.

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.