Muzeul Naţional de Artă al României

Călătoriile lui Iser

Curator: Alina Petrescu
Perioada: 21 mai – 29 august 2021
Sălile Kretzulescu, Muzeul Național de Artă al României
Program: miercuri – duminică, 10 -18. Ultima intrare se face la ora 17.30.
Preț bilet: 12 lei/6 lei/3 lei
Preț bilet online: 13,2 lei/6,6 lei /3,3 lei; https://booktes.com/bilet/calatoriile-lui-iser

Cumpără bilet online.

La 140 de ani de la nașterea artistului Iosif Iser (1881 – 1958) Muzeul Național de Artă al României deschide din 21 mai 2021 o nouă expoziție temporară.

Aceasta prezintă o selecție de lucrări ce abordează un gen mai puțin cunoscut din creația artistului: peisajul. Expoziția este structurată pe trei secțiuni - Dobrogea și Orientul apropiat, Franța, Spania – și include 66 de lucrări în tempera, guașă și ulei din patrimoniul MNAR și din colecțiile Iser și Moise Weinberg păstrate la Muzeul colecțiilor de Artă. Unele dintre lucrări sunt expuse acum pentru prima dată.

Artistul călătorește mult, atât în Europa cât și în țară, descoperind imagini unice, priveliști memorabile ce vor lansa teme de analiză concretizate mai târziu în compozițiile sale. În contextul unor deplasări succesive, cele mai multe dedicate studiului, în spații culturale total diferite ca exprimare și formare, peisajul devine pentru artist o adevărată punte de comunicare, compozițiile subliniind idei, sentimente, impresii.
Toate aceste experiențe vor avea un puternic impact asupra operei, artistul descoperind peisajul dobrogean (Zi de târg la Turtucaia, Case în Dobrogea), dar și pe cele de pe malurile Bosforului și din Balcic (Vedere de pe Bosfor, Vapoare în portul Constantinopol, Peisaj din Balcic), peisajele din Franța (Rue des Saules, Peisaj din Franța, Plajă la Saint-Malo) și experiența oferită de Spania (Peisaj din San Felice, Miranda del`Ebro).

„În oricare dintre peisajele pe care le realizează, fie în plein-air, fie în atelier, pe baza schițelor făcute în fața motivului, și indiferent de tehnica în care alege să se exprime, Iser subordonează totul expresivității plastice, fără să piardă nimic din caracterul specific al locului.” (Alina Petrescu, Curator)

Expoziția este deschisă publicului până pe 29 august 2021. Pe parcurs se vor organiza evenimente cu publicul ce vor fi anunțate pe site-ul oficial al muzeului și pe paginile de Facebook.

***

În 1906 Iosif Iser devine membru al societății „Tinerimea Artistică” și apoi deschide, la începutul lui decembrie, prima expoziție personală la București, în Pasajul Român nr. 15.
În ianuarie 1908 Iser pleacă la Paris, unde va colabora cu ziarele satirice Le Témoin și Le Rire și cu revistele Simplizissimus, Lustige Blätter (Berlin), El Papitu (Barcelona) și El Paco (Madrid). Frecventează Academiile libere Ranson din Montmartre și Humbert din Montparnasse, unde îi cunoaște pe Pablo Picasso, Juan Gris, André Derain, Dunoyer de Segonzac.
Revine pentru scurt timp în țară, iar din 1920 până 1940 parcurge o frumoasă perioadă de călătorii și studii în Franța, Italia, Spania, ocazie cu care lucrează și expune, printre altele, la Salon des Tuileries, Salon dʼAutomne și Galeria Bernheim.
Din 1950 participă la expoziții de artă românească în Austria, Cehoslovacia, Finlanda, Republica Democrată Germană, Ungaria, U.R.S.S. Călătorește la Viena. În 1955 devine membru titular al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 75 ani, Muzeul de Artă al R.P.R. îi dedică o amplă expoziție retrospectivă, cu 388 de lucrări de pictură și grafică.

Curator: Alina Petrescu
Perioada: 21 mai – 29 august 2021
Sălile Kretzulescu, Muzeul Național de Artă al României
Program: miercuri – duminică, 10 -18. Ultima intrare se face la ora 17.30.
Preț bilet: 12 lei/6 lei/3 lei
Preț bilet online: 13,2 lei/6,6 lei /3,3 lei;

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.