Muzeul Naţional de Artă al României

Galeria Virtuală de Artă Orientală. Colecția de Artă Islamică

Colecția de artă islamică a Muzeului Național de Artă al României este cea mai importantă de acest gen din România, numărând circa 1400 de piese databile între secolele VII- XX.

 

Colecția de artă islamică a Muzeului Național de Artă al României este cea mai importantă de acest gen din România, numărând circa 1400 de piese databile între secolele VII- XX.

Covoare, costume și broderii provenind din Turcia, Iran, Maroc, India, Asia Centrală, constituie un ansamblu reprezentativ în cadrul căruia se disting câteva piese remarcabile prin calitatea execuției și a materialelor. Un exemplu spectaculos este covorul Isfahan păstrat în Țările Române de la începutul secolului XVII.
Împreună, textile, vase din metal și ceramică, manuscrise elegant caligrafiate și miniaturi reflectă legăturile istorice directe existente între Țările Române și Imperiul Otoman, oferind o imagine elocventă asupra artei Islamului și a istoriei colecționismului de artă orientală în Român

Galeria virtuală a fost realizată cu sprijinul BRD - Groupe Société Générale.

Arabesc și culoare

 

O scurtă incursiune în arta islamică din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României explorează câteva dintre cele mai reprezentative obiecte din colecție, ale căror mici „secrete” sunt dezvăluite de cercetători și restauratori.

Colecționate pentru calitățile lor estetice, obiectele ilustrează valorile asociate culturii și civilizației islamice, punând în valoare cuvântul și caligrafia, geometria și motivele decorative. Ele evocă, implicit, contextul mai larg în care au fost create și comercializate, modele și ideile pe care le-au pus în circulație, punând în legătură Asia și Europa.
Explorat cu atenție, fiecare obiect în parte oferă informații despre cei care l-au făcut, decorat, cumpărat sau colecționat, despre stilul de viață caracteristic epocii sau mediului în care a funcționat înainte de a deveni o piesă „de colecție”.

***

 Dulce desfătare / Bol (badiye)

Iran, sfârșitul secolului XVI – primul sfert al secolului XVII
Cupru cositorit, decor gravat
Î. 15,4 cm; dg. 25,5 cm
Inv. 20765/1754

În epoca safavidă (1501 – 1736), vasele cu picior și pereți înalți erau desemnate prin termenul badiye, cuvânt de origine arabă folosit în poezia persană încă din secolul al XIII-lea pentru a indica funcția de bol pentru vin. Decorul este dispus în registre, cel principal fiind acoperit în întregime de o compoziție continuă, tipic safavidă, cu semipalmete și diverse motive florale legate prin vrejuri. Inscripția de sub buză, conținută în cinci cartușe, este urmată de numele posesorului, Mîrza Haydar ibn Khwaja Sultani. Textul, în limba persană, poate fi interpretat în sens literal, ca o urare de sănătate adresată stăpânului bolului, dar, în același timp, asemenea altor poeme persane, are și un substrat mistic, unele cuvinte aparținând vocabularului tehnic al sufiților:

„O, stăpân al bolului, fie ca tu să uiți toate grijile,
Fie ca dorința inimii tale să-ți fie mereu la piept,
Atâta timp cât bolul cerului și globul soarelui există,
Fie ca tot ceea ce bei din bolul acesta să-ți priască.”

Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 23.

***

 Nimic nu este nou sub soare / Bol

Iran, datat rabiʿII 1[0]82 anul Hegirei (7 VIII-4IX 1671)
Cupru cositorit, decor gravat
Î.19 cm, dg. 37,5 cm
Inv. 19404/427

Pe bolul larg, cu picior, decorul specific artei din epoca safavidă este alcătuit din arcuri semicirculare intersectate, medalioane trilobate, vrejuri şi flori, dispuse în registre orizontale. Inscripţia în limba arabă de pe banda continuă situată sub buza vasului este scrisă într-o elegantă caligrafie nasta‘līq. Textul este cel al unei rugăciuni prin care se invocă binecuvântarea divină asupra celor “Patrusprezece Neprihăniţi” (pers. Čaharda Ma‘sūm), adică profetul Muhammad, fiica sa Fātima şi cei doisprezece imami veneraţi de şiismul duodeciman. Apariţia acestui tip de inscripţie în vestul Iranului, în jurul datei instaurării dinastiei safavide (1501), se leagă de propaganda religioasă a celor sub domnia cărora şiismul va deveni în Iran religie de stat.

Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 24

***

Modă și rafinament / Covor Isfahan

Centrul Iranului, prima jumătate a sec. XVII
Urzeala din mătase galbenă, băteala din bumbac, nod asimetric din lână
204 x 137 cm
Inv.15540/977

Covoarele de acest tip, databile la sfârșitul secolului al XVI-lea sau în prima jumătate a secolului al XVII-lea, s-au bucurat de apreciere în Europa, unde se mai păstrează numeroase exemplare. Provenind, se pare, dintr-o mănăstire din Moldova, piesa de față atestă răspândirea modei covoarelor iraniene și în Țările Române, la fel ca și în restul Europei secolului al XVII-lea. Documentele epocii, mai ales cele ale familiei Movilă, menționează sute de covoare originare din Iran. Ar fi posibil, așadar, ca exemplarul acesta să fi fost donat de un boier foarte bogat, sau poate chiar de un membru al familiei domnești. Unic în România, după știința noastră, covorul se remarcă prin folosirea urzelii de mătase, detaliu tehnic ce identifică drept sursă posibilă o manufactură regală. Dimensiunile sale relativ mici, în comparație cu exemplarele din alte colecții, și starea de conservare foarte bună îi subliniază valoare și raritatea. Compoziția decorativă este proprie covoarelor safavide atribuite Isfahanului. Alcătuit din palmete, flori de lotus, vrejuri și nori stilizați în manieră chineză, decorul este dispus cu rigoare în jurul unei axe de simetrie, iar cromatica este remarcabilă atât prin numărul culorilor utilizate cât și prin prospețimea pe care au păstrat-o după mai bine de trei secole.

Mircea Dunca - Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 2

***

Covor de rugăciune „de Transilvania” /
Un nume devenit renume

Turcia, vestul Anatoliei, sfârșitul secolului XVII
Urzeala, băteala și nodul simetric din lână
160 x 117 cm
Inv. 23335/805

În literatura despre covoarele orientale poate fi întâlnit adeseori termenul de covor „Siebenbürger” sau „de Transilvania”. Denumirea se explică prin faptul că în bisericile săsești din Transilvania se păstrează un mare număr de asemenea covoare, databile în secolele XVII-XVIII, greu de atribuit cu precizie unui anumit centru de producție. […] Multe covoare „de Transilvania” prezintă compoziția tipică a covoarelor de rugăciune, deși prezența motivului nișei poate fi apreciată doar ca o modă, întrucât covoarele, destinate comerțului, urmau să ajungă de cele mai multe ori, în afara lumii islamice.
Piesa de față se remarcă prin detaliul fermecător al ecoansoanelor de culori diferite, dar și prin contrastul dintre suprafața liberă a mihrabului și decorul bogat al bordurilor. Motivele acestora, rozete și palmete, […] trădează, prin stilizarea pronunțată, un atelier mai puțin pretențios, care lucra pentru export.

Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 3

***

 

O lume aproape globală/Bol

Iran, sec. XVII ( ?)
Ceramică silicioasă, perforații, pictură sub glazură
Î. 8 cm; dg. 22,5 cm
Inv. 86289/1539 

Piesa se remarcă prin pictura în două nuanțe de albastru (una apropiată de cenușiu), prin eleganța desenului și finețea pastei ceramice, ceea ce sugerează o datare mai timpurie în comparație cu alte boluri din colecție.

Siluetele celor patru păsări stilizate, separate prin motive vegetale care evocă arta chineză, sunt perforate cu așa-numitele motive „bob de orez”, considerate îndeobște o trăsătură a ceramicii chineze, dar avându-și de fapt originea în ceramica persană medievală. Acoperite de glazură translucidă, perforațiile sporesc impresia de imaterialitate a registrului decorat cu păsări, iar peștele și plantele de apă cu traseu unduitor sugerează mediul acvatic, care în Islam are conotații paradisiace.

Mircea Dunca - Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 38

***

 

Upcycling istoric/Narghilea (qualyan)

Iran, prima jumătate a sec. XVII (montura mai târzie, probabil sec. XIX)
Ceramică silicioasă, pictură sub glazură; montură din argint gravat și ajurat
Î. 47,5 cm
Inv. 19438/461

Partea ceramică, prevăzută cu două deschideri, are forma specifică așa-ziselor vase kendi, produse de chinezi pentru export încă de la începutul dinastiei Ming (1368-1644) și imitate pentru o scurtă perioadă de timp de ceramiștii persani.

Kendi-ul din imagine nu poate fi studiat în întregime, anumite părți fiind acoperite, probabil în secolul XIX, de montura metalică, în scopul obținerii unui qalyan (numele persan al narghilelei). Zonele vizibile oferă însă indicii suficiente pentru încadrarea stilistică și compararea cu alte exemplare. Decorul în stil chinezesc, pictat sub glazură cu două nuanțe de albastru și conturat cu negru, este dispus în cinci compartimente, dintre care patru cu reprezentării zoo-și ornitomorfe într-un decor vegetal abundent. Pe fundul vasului este pictată o marcă de tip chinezesc asemănătoare celor întâlnite pe alte două kendi-uri persane.

Mircea Dunca - Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 37.

***

 

Design ultra-slim/Manuscris talismanic

Imperiul Otoman, secolul XVIII
Carton, piele, hârtie lustruită, mătase, guașă, cerneală neagră și roșie, aur coloidal
Legătura (suportul): d. 10,7 cm; capacul legăturii și paginile: 7 x7 cm
Inv. 111490/1744

Talismanul este un obiect care protejează împotriva răului prin puterea cuvintelor, a semnelor sau a imaginilor pe care le conține. Micul manuscris talismanic din colecția muzeului este o piesă inedită. Când este deschis, manuscrisul prezintă două aspecte: recto-ul celor nouă file, cu colțurile pictate în albastru, și versoul a șapte dintre ele, cu colțurile pictate în roșu. Pe fiecare dintre cele nouă pagini albastre este trasat cu aur câte un medalion care conține texte religioase în limba arabă. Acestea consemnează aproape toate cele nouăzeci și nouă de nume ale lui Allah, iar la sfârșit se face referire la „cei șapte din Efes” și la câinele Qitmir. Pe paginile cu colțuri roșii, câteva nume divine sunt înscrise în compartimentele unui pătrat, în jurul căruia apar trei registre cu inscripții religioase și unul cu semne „cabalistice”. Literele arabe nu sunt legate între ele pentru ca eficacitatea lor magică să fie sporită.

Mircea Dunca, Arta islamică în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, București 2015, cat. 53

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.