Muzeul Naţional de Artă al României
Guercino - Sfântul Benedict şi Sfântul Francisc ascultând un înger muzicant
Descriere lucrare
Giovanni Francesco Barbieri numit Il Guercino
(Cento, 1591- Bologna, 1666)
Școala italiană
ulei pe pânză
263 x 184 cm
Inv. 8059/93
Localizare lucrare
Galeria de Artă Europeană, etaj I, sala 3
Descriere audio

Sfântul Benedict şi Sfântul Francisc ascultând un înger muzicant este una dintre cele mai baroce lucrări ale lui Guercino, reunind compoziţia romboidală cu mişcarea spiralată a corpurilor.

Pictura îi reuneşte pe Sfântul Benedict şi Sfântul Francisc, doi dintre cei mai de seamă organizatori ai vieţii monastice occidentale, care au trăit la peste 700 de ani distanţă unul de celălalt.

Alăturarea lor pare a sugera că ambele ordine au la bază inspiraţia divină, reprezentată aici sub forma îngerului care cântă la vioară. În epocă, vioara nu era asociată în mod obişnuit muzicii bisericeşti. E foarte posibil ca pentru cei care îi comandaseră artistului lucrarea pentru o biserică din Cento, orăşelul lui de baştină, prezenţa îngerului muzicant să fi avut o semnificaţie deosebită.

Numeroasele versiuni realizate de Guercino atestă succesul de care s-a bucurat schema compoziţională elaborată de el.

O aplicaţie multimedia prezentă în expunerea permanentă, oferă informaţii suplimentare despre această lucrare.

Vezi mai multe lucrări din Galeria de Artă Europeană