Muzeul Naţional de Artă al României
„C.D. Rosenthal. Un artist în vremea revoluției” - din 24 septembrie la MNAR

„C.D. Rosenthal. Un artist în vremea revoluției” - din 24 septembrie la MNAR

De la 24 Septembrie 2020 11:00 până la 21 Februarie 2021 17:00
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 385

 

Cea mai importantă expoziție a toamnei, marca Muzeul Național de Artă al României, Secția de Artă Românească Modernă.
Curator: Monica Enache.

Expoziția este organizată cu sprijinul financiar primit de la Asociația „Prietenii Muzeului Național de Artă al României” și cu aportul a peste 15 instituții, muzee și colecții din țară și din străinătate.

La împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851), MNAR îi dedică artistului o expoziție monografică însoțită de un catalog ce reunește toate lucrările sale pe care le-am putut identifica în țară și în străinătate, unele necunoscute până astăzi.
Catalogul conține și toate scrisorile cunoscute până acum adresate de C.D. Rosenthal lui C.A. Rosetti, păstrate în arhive din România – la Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Națională.

Multe dintre acestea au fost descifrate și traduse în premieră cu această ocazie. Publicarea integrală a acestor scrisori dezvăluie o lume și un stil de viață aproape pierdute pentru omul secolului XXI.

„De la ‘48 am învățat ceea ce ar fi trebuit să învățăm cu mult înainte, vai, anume de a începe reforma cu noi înșine, înainte de a ne amesteca în treburile altora”, îi scria C.D. Rosenthal prietenului său C.A. Rosetti pe 30 ianuarie 1851.

© Foto: MNAR

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.