Muzeul Naţional de Artă al României
Eveniment anulat - se va relua la o dată ulterioară!

Eveniment anulat - se va relua la o dată ulterioară!

De la 12 Martie 2020 17:00 până la 12 Martie 2020 19:00
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 569

Ca urmare a măsurilor speciale luate de Comandamentul de Urgență și Primăria Municipiului București pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus și ca urmare a indicațiilor Ministerului Culturii, evenimentul este anulat, urmând să-l reluăm la o dată ulterioară. Vă mulțumim pentru înțelegere!

***

Într-o frumoasă continuitate, Muzeul Național de Artă al României marchează prin organizarea unei expoziții editarea celui de-al doilea volum din însemnările și reflecțiile marelui artist care a fost Corneliu Baba. În toamna anului 2018, cu prilejul lansării primului volum din aceste scrieri, intitulat „Confesiuni - Jurnale”, acoperind perioada 1944 - mai 1965, o amplă selecție de lucrări din colecții publice și din colecția păstrată în grija familiei artistului a ilustrat anii săi de formare, debutul, impunerea sa în peisajul artistic național și lansarea pe plan internațional.

În același spirit, expoziția inaugurată în 2019 propune lucrări și documente personale din perioada următoare, iunie 1965 - iunie 1977, provenind din patrimoniul MNAR și din colecția artistului. Susținând însemnările și reflecțiile cuprinse în jurnalul personal și în caietele de atelier din anii 1965-1977, expoziția Corneliu Baba. Confesiuni si Jurnale (1965 – 1977) contribuie la înțelegerea evoluției artistului, a frământărilor sale personale, a căutărilor artistice, transmițând delicatele sale stări sufletești.

„Parcurgând paginile acestui volum poate veți constata ca și mine că pictorul Corneliu Baba nu a slăbit nicicând lupta sa în apărarea valorilor fundamentale ale ființei noastre pe pământ: să fie liberă, să fie demnă, să fie solidară cu toți semenii ei. Aceasta mi se pare a fi sensul atât de des invocat de autor al „Luptei cu ingerul” - lupta creatorului unei lumi cu El, creatorul lumii...” (Notă asupra ediției - Maria Albani).

***

Lupta lui Îngerul, care ilustrează coperta acestui catalog, este o lucrare frecvent evocată de Corneliu Baba în însemnările sale pentru că, în mod evident, găsește în ea ecoul propriei lupte cu materia picturală și cu formele. O vede ca pe expresia dorinței sale de dezvălui acel ceva care ține de metabolismul intim al lumii pe care el o consideră un loc de întâlnire a două realități: cea imediată și cea transfigurată, în care materia e pe cale de dezagregare, unde chipurile se supun mai mult adevărului psihologic, iar tihna și melancolia sunt adeseori dislocate de revoltă și strigăt.


Vă așteptăm joi, 12 martie 2020, de la ora 17.00 în expoziție, la întâlnirea cu o parte dintre studenții artistului, prilej prin care criticul de artă Pavel Șușară ne va prezenta cartea „Corneliu Baba și elevii săi”, pentru ca apoi, de la ora 18.00 să vorbim despre volumul al doilea „Confesiuni și Jurnale: 1965 - 1977”, în prezența academicianului Eugen Simion.


Evenimentul va avea loc la parterul Galeriei Naționale, iar participarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.