Muzeul Naţional de Artă al României
Despre zei și zeițe I Vizită ghidată

Despre zei și zeițe I Vizită ghidată

De la 09 August 2018 16:30 până la 09 August 2018 17:30
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 93

Joi, 9 august 2018, de la ora 16.30 vă așteptăm în Sala Oglinzilor a fostului Palat Regal, la parterul Galeriei de Artă Europeană, pentru o nouă vizită ghidată organizată în expoziția Metamorfoze. Camee, geme și bijuterii din colecția MNAR.
Alături de Carmen Tănăsoiu, curatoarea expoziției, vom parcurge traseul și vom vorbi despre zei și zeițe - teme ce au stat la baza realizării unor bijuterii din expoziție.

Circa o sută de bijuterii expuse, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima oară, pun în valoare una dintre colecțiile mai puțin cunoscute ale muzeului, cea de gliptică și bijuterii: inele, sigilii, cercei și brățări pun în scenă investiția în imaginea personală de-a lungul diferitelor perioade istorice. 

*** 

Obiectele selecționate acoperă aproape două milenii, din antichitate până în perioada interbelică: străluciri de metale prețioase și scânteieri diamantine reverberează în imaginarul colectiv până în zilele noastre. Îndrăgostiții de modă vor recunoaște cu ușurință în recursul la metale și pietre prețioase a căror valoare financiară este ușor reperabilă, o modalitate mereu actuală de a atrage atenția asupra statutului social, un mesaj simbolic susținut și de imaginile redate în geme, camee și sigilii. 
Pentru a pune în valoare frumusețea pieselor, expoziția Metamorfoze. Camee, geme și bijuterii din colecția Muzeului Național de Artă al României este prezentată în Sala Oglinzilor din fostul palat regal a cărei somptuoasă decorație arhitecturală se face ecoul unor preocupări similare.

Accesul se face în baza biletului de intrare în expoziție, iar vizita ghidată durează aproximtiv o oră.

***

Muzeul Național de Artă al României
Galeria de Artă Europeană - Sala Oglinzilor, spațiul pentru expoziții temporare
29 iunie – 28 octombrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
Preț bilet: 10 lei
Gratuit: prima miercuri din fiecare lună