Muzeul Naţional de Artă al României
De Strajă la Palatul Regal - Reconstituire istorico-militară

De Strajă la Palatul Regal - Reconstituire istorico-militară

De la 23 Septembrie 2017 11:00 până la 23 Septembrie 2017 16:00
Publicat de Iulia Damian
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 1080

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită sâmbătă, 23 septembrie, la o serie de activități conexe expoziției Atelier de front. Artiști români în Marele Război!

Între orele 11.00-16.00, în Curtea de Onoare a muzeului va avea loc evenimentul „De Strajă la Palatul Regal. Reconstituire istorico-militară - 100 de ani de la Marele Război”, organizat împreună cu Asociația „6 Dorobanți”.

Acest eveniment „reenactment” (reînscenare istorică) pune în scenă mici frânturi din viața de zi cu zi a ostașilor din timpul Primului Război Mondial. Îmbrăcaţi în uniforme româneşti, membrii asociației vor recrea în curtea fostului Palat Regal de pe Calea Victoriei o tabără de front, intrând în ritmul diferitelor activități și ceremonii de-acum 100 de ani.

Programul activităților:
11:00 - Deschiderea oficială a taberei; Darea raportului, Revista trupelor;
11:30 -15:30 - Program divers:
- demonstrații de mânuire a armelor și de instrucție de front;
- prezentări de armament și echipament de război;
- prezentarea echipamentului armatelor române și/sau combatante;
- joc de rol - punerea în scenă a unor situații de urgență;
- prelegeri despre uniforma soldatului român, fotografia de război și artiștii de front;
- Oficiul Poștal de Campanie;
- atelier fotografic și desen de front.
15:30 - 16:00 - Ceremonia de închidere a bivuacului.

Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, Curtea de Onoare
Sâmbătă, 23 septembrie, orele 11-16

Participarea este gratuită.