Muzeul Naţional de Artă al României
Conferință. Victor Brauner - pictopoet și iluminator

Conferință. Victor Brauner - pictopoet și iluminator

De la 28 Martie 2017 18:30 până la 28 Martie 2017 20:30
Publicat de Iulia Damian
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 1233

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Institutul Francez vă invită marți, 28 martie 2017 orele 18.30, la conferința Victor Brauner, pictopoet și iluminator susținută de doamna Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

Reprezentant al avangardei istorice românești, Victor Brauner este și unul dintre actorii principali ai mișcării suprarealiste și al prefacerilor survenite în arta secolului XX. Alături de Brâncuși, Ionescu, Cioran, Enescu, Eliade, numele lui Victor Brauner se numără printre cele ale personalităților de seamă recunoscute pe plan internațional.

Urmărind etapele creației brauneriene, conferința susținută de Dr. Mihaela Petrov propune trecerea în revistă a parcursului urmat de Victor Brauner de la debutul, în anul 1923, în cadrul avangardei românești, pînă la întoarcerea artistului din exil la Paris, în anul 1945. Doi ani mai tîrziu, în 1947, în cadrul expoziției internaționale Suprarealismul în 1947 la Galeria Maeght din Paris, Victor Brauner este recunoscut și sărbătorit ca unul dintre reprezentanții de seamă ai mișcării suprarealiste. Prezentarea, însoțită de proiecția a 50 de imagini, pune accentul pe relația dintre opera plastică și cuvîntul scris.

Mihaela Petrov

Istoric și critic de artă, Mihaela Petrov trăiește și activează la Aachen și la Paris. Experința acumulată de-a lungul anilor la Muzeul Ludwig din Aachen - Ludwig Forum für Internationale Kunst - și colaborarea cu Samy Kinge, expert în opera lui Victor Brauner, au contribuit la specializarea în arta modernă și contemporană și, începînd cu anul 2003, în opera brauneriană.

Conferința are loc în sala de conferințe a Muzeului National de Artă al României, Intrarea A2.

INTRAREA ESTE LIBERĂ.