Muzeul Naţional de Artă al României
Concert: Clavecinul regilor, 11 iulie, ora 18

Concert: Clavecinul regilor, 11 iulie, ora 18

De la 11 Iulie 2017 18:00 până la 11 Iulie 2017 20:30
Publicat de MNAR
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 1729

 

„Clavecinul regilor” este un eveniment organizat de Muzeul Colecțiilor de Artă, în parteneriat cu Galeria Posibilă și cu Asociația Antiqva. Scopul evenimentului este de a contribui la strângerea de fonduri destinate restaurării clavecinului istoric Taskin de la Muzeul Național Peleș.

Pictorul Ștefan Câlția contribuie de mult timp, alături de familia sa, la păstrarea valorilor culturale moștenite, de aceea ideea implicării în proiectul restaurării clavecinului Taskin, inițiat de Asociația Antiqva, a venit într-un mod natural. Astfel, artistul a decis ca una dintre lucrările sale să își lege existența de valorosul instrument istoric, iar suma rezultată din vânzarea lucrării amintite va fi donată pentru suținerea eforturilor de restaurare a clavecinului Taskin.

Interpretează Raluca Enea
Clavecin flamand, cu două manuale, Michael Walcker (1988), copie după Jan Ruckers (1640)

Recitalul este o sinteză stilistică a Barocului musical francez și ilustrează toate perioadele de creație ale acestuia: finalul sec. VII - începutul sec. XVIII (prin două dintre lucrările compozitoarei și clavecinistei Elisabeth Jaquet de la Guerre), mijlocul sec. XVIII (prin ultima lucrare compusă pentru clavecin a lui Jean Philippe Rameau), și finalul sec. XVIII (prin două dintre cele mai spectaculoase piese ale lui Jean Baptiste Antoine Forqueray, preluate de la tatăl său, gambistul Antoine Forqueray, ce le dedicase anterior instrumentului său preferat viola da gamba).

Recitalul pune în valoare evoluția creației franceze pentru clavecin de pe parcursul secolului al XVIII lea, adică momentul de glorie al acestui instrument.

Raluca Enea este director artistic al Festivalului de Muzică Veche București și profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică București.

În program:

Elisabeth Jaquet de la Guerre (1665-1729)
Din colecția Pièces de Clavecin 1687, din Suite en re: Sarabande – Chaconne L´Inconstante

Jean Philippe Rameau (1683-1764)
La Dauphine (1747)

Jean Baptiste Antoine Forqueray (Le Fils) (1699-1782)
Din colecția Pièces de Viole, mises en Pièces de Clavecin, din IIe Suite: La Mandoline – La Buisson. Chaconne

 

Muzeul Colecțiilor de Artă

11 iulie, ora 18:00

Intrarea este liberă.