Muzeul Naţional de Artă al României

Peste nouăzeci de pasteluri, acuarele şi desene realizate de Ştefan Luchian (1868-1916) de-a lungul vieții reconstituie cronologic și pe tehnici parcursul pictorului și contribuția sa la dezvoltarea graficii autohtone într-o perioadă de descoperire și definire a modernității românești.

În selecție figurează celebra copertă a primului număr al revistei societăţii Ileana, realizată în sub influența Jugendstilului, precum și o serie de lucrări pasteluri și acuarele ce pregătesc unele dintre cele mai populare lucrări ale artistului cum ar fi Safta florăreasa, Portretul lui Moş Niculae cobzarul, Portretul doamnei Olivier. Peisaje ca cele de la Brebu sau din lunca Ialomiţei și, mai ales, popularele sale naturi statice cu flori (Garoafe, Trandafiri, Albăstrele, Flori de câmp) exemplifică forța incredibilă pe care Luchian a imprimat-o pastelului, picturalitatea sa intensă, vigoarea cromatică dar și spontaneitatea sa.

Un loc aparte îl ocupă autoportretele pictorului, pline de expresivitate, din care ne întâmpină privirea pătrunzătoare a unui artist nicicând complezent cu sine. 

Expoziţia este organizată cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naşterea marelui artist român.

 

Curator: Elena Olariu
Muzeul Naţional de Artă al României (accesul prin Str. Ştirbei-Vodă nr. 1-3)
19 mai - 23 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
Preț bilet: 10 lei
Închis vineri 1 iunie 2018
Gratuit: prima miercuri din fiecare lună, Noaptea muzeelor (19 mai).

Galeria de Artă Românească Modernă

Galeria de Artă Românească Modernă

Galeria ilustrează istoria artei românești de la jumătatea secolului al XIX-lea până spre sfârșitul anilor 1970. Artiști de seamă precum Grigorescu, Luchian, Brâncuși beneficiază de selecții reprezentative în timp ce cele mai importante curente artistice sunt amplu ilustrate prin lucrări ale marilor și micilor maeștri.

Sabin Popp și Theodora Cernat Popp

Sabin Popp și Theodora Cernat Popp

Organizatori: Muzeul Național de Artă al României și doamna Adina Nanu
Loc: Sălile Kretzulescu
Perioada: 22 noiembrie 2019 – 29 martie 2020
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00-18.00
Ultima intrare se face la ora 17.00
Tarif: gratuit

Muzeul Theodor Pallady

Muzeul Theodor Pallady

Găzduit în cea mai veche casă din București (Casa Melik), muzeul expune colecţia de artă a soţilor Serafina şi Gheorghe Răut, prieteni și admiratori ai lui Theodor Pallady. Alături de picturi și lucrări de grafică semnate de Pallady, colecția cuprinde și pictură europeană, sculptură antică greco-romană, egipteană și indiană, piese de mobilier, ceramică orientală.

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.